Alege să TEATRU!


Artspot – Baia Mare își deschide porțile pentru o nouă stagiune teatrală cu elevi (liceu, gimnaziu, școală primară)

Ce avem NOU anul ăsta? Încă 2 trupe de teatru de școală primară (pe lângă Trupa TheJuniors Baia Mare), una de teatru și a 2a de teatru-dans

Căutăm liceeni și elevi de gimnaziu și școală primară care:
– vor să facă teatru/actorie
– scriu poezii, scenarii, texte
– vor să facă blogging
– vor să regizeze un spectacol
– vor să facă scurt-metraje
– vor să facă scenografie
– muncitori și serioși
– au idei bune și sunt creativi

Oferim:
– un mediu propice pentru creație artistică
– o atmosferă de echipă cum rar întâlnești
– realizăm spectacole pe care le jucăm la Teatrul Municipal, la Teatrul de Vară și în alte locuri
– participăm la festivaluri mari din țară (IDEO IDEIS Alexandria, I.D. Fest Bacău, Histrioniada Cluj, Aplauze Constanța etc)
– întâlnim, lucram și cunoaștem actori mari ai țării
– experiențe de neuitat
– promovare
– posibilitatea de proiecte proprii în cadrul Artspot
– crearea de evenimente caritabile
– prietenii și momente de râs cu lacrimi

Toate trupele noastre sunt conduse de artiști profesioniști. Suntem niște oameni care s-au adunat și au decis că vor să crească Baia Mare prin tineret!

A face actorie, a urca pe scenă, a face teatru în liceu sunt cele mai bune activități extrașcolare posibile. Înveți să îți îmbunătățești dicția, să vorbești în fața unui public, înveți să creezi lucruri serioase prin distracție, să lucrezi în echipă și, nu în ultimul rând, să te cunoști mai bine pe tine însuți.
Prin metoda noastră de lucru încurajăm tinerii să își pună întrebări și să caute răspunsurile, și, de acolo, să mergem mai departe.
Nu ne crezi? Întreabă membrii trupelor noastre, ei îți pot spune cel mai bine cum a fost, cum este și cum va fi!

Preselecțiile sunt doar pentru trupele de liceu. Suntem 4 trupe și trebuie să creăm un echilibru în fiecare trupă. Prin urmare, la preselecții, după ce cunoaștem tinerii, îi distribuim în cele 4 trupe.

Pentru elevii de gimnaziu și de școală primară este de-ajuns doar înscrierea telefonică sau prin mesaj privat pe facebook.

Ce trebuie să faci la preselecții?
– să ne spui o poveste interesanta din viața ta sau a altcuiva, ori o poezie/monolog la alegere pe care o/îl înveți pe de rost, ori doar te prezinți și îți dăm noi o „probă”

Activitatea cu trupele de teatru se întinde pe o perioadă lungă de timp. Din septembrie până în mai lucrăm la spectacole, le jucăm, le înscriem la festivaluri de liceeni, iar vara ne plimbăm de 2-3 ori în cele mai bune locuri cu liceeni, să le arătăm celorlaltor trupe din toate colțurile țării ce lucrăm noi în Baia Mare.

Așa că, dacă vrei să ai parte de o experiență ce te va dezvolta superb, momente minunate, plimbări prin țară la festivaluri serioase și prietenii cu oameni din toată țara, dacă vrei o trupă care-ți va deveni o a doua familie, te așteptăm la preselecții!

Încercați cu încredere:
https://artspotbm.ro
https://www.youtube.com/channel/UCz_p450uXst5AsZBarXO5Bw/videos (canalul nostru video)

Program:
– la trupele de teatru > două ședințe a două ore de 2 ori pe săptămână
– la trupa de teatru dans > o ședință de două ore pe săptămână
(pe lângă acestea mai avem și seri de filme + zi de GameDay(jocuri), plus alte surprize care adună toate trupele la un loc)

Echipa responsabilă de toate cele de mai sus:
Dragoș Călin, Alexandra Sabrina Vanci, Eduard Bîndiu, Raul Hotcas, Carmen Bulancea, Iulian Bulancea, Han Andrei și Camelia Strat.

Vă invităm să dați join evenimentului nostru pentru că, pe durata promovării, vom adăuga detalii, videouri și poze cu noi.

Taxa: între 120 lei și 200 lei, în funcție de curs.

Pentru înscrieri la preselecții(liceu) și înscriere la cursuri (clasele I-VIII):
https://www.facebook.com/artspotbm/ (mesaj privat pe pagină)
sau la nr de telefon 0756934889

Dacă nu ești în localitate în ziua preselecțiilor dar îți dorești foarte mult să participi, scrie-ne.
pentru detalii, program, taxă sau alte lucruri, la contactele mai sus menționate.

Mulțumim și vă așteptăm!