Trupa Silver NXT


Trupa Silver NxT este o trupă de teatru axată pe elevii de gimnaziu, clasele 5-8, care a luat ființă în toamna anului 2018 în cadrul familiei Artspot. Ei sunt cei mici, cei plini de energie. Noi profităm din plin de această energie, și o folosim cât putem de eficient pentru a scoate la iveală cele mai nebănuite potențialități ce zac în mințile lor neobosite. Ei reprezintă echipa de juniori a ARTSPOT-ului (de unde și ideea de NxT = next), așa că încercăm să investim toată energia și încrederea noastră în a-i ajuta în formarea lor, gândindu-ne totodată că – poate – unii dintre ei ne vor însoți pe scenă drept actori-colegi.

Primul spectacol al acestei trupe s-a intitulat „Țaca Șou”. Spectacolul este un colaj de momente individuale, sub formă de monoloage, rezultate în urma unor serii lungi de improvizații orchestrate chiar de cei mici și imaginația lor debordantă. Ideile lor de-a dreptul țăcănite s-au transformat într-un spectacol viu, dinamic, vesel, extrem de comic și mai ales matur, astfel ei reușind să demonstreze – fără drept de apel – că de cele mai multe ori sunt subestimați, că potențialul lor este unul imens, iar noi încercăm să învățăm din asta și să o exploatăm la maxim, să explorăm zonele care îi animă pe ei cel mai mult – pentru a le oferi în primul rând un mediu sănătos și prielnic de învățare.

Țaca Șou
…Sau cum orice mică problemă se dovedește a fi mare, indiferent de vârstă, dacă știi s-o exploatezi și pe deasupra mai dispui și de țăcăneala necesară pentru a face haz de necaz în situațiile cele mai…
Ce s-o mai tot lungim – 7 puști super mișto, pasionați și pasionali pe alocuri, care zdruncină convenționalul, dau cu rutina de toți pereții și fac din asta un ‘șou’ de zile mari!

INTRAREA LIBERĂ!
IEȘIREA se face pe bază de donație sau pe ușa teatrului!

O producție ARTSPOT Baia Mare alături de trupa ‘SILVER’ – grupa ‘Gimnaziu’ (ăia mici).

DISTRIBUȚIA

Doris Axenta
Alex Marton
Denis Moșu
Tamara Sabou
Maya Kiskasza
Eric Waltner
Maria Șomcutean

Coordonator : Andrei Han
PREMIERA : 30 mai 2019